Ma bucur ca ai ajuns pe pagina noastra , uite un clip dragutz!
Avem si cateva date despre pisici….daca crezi ca nu sunt suficiente scrie sugestiile tale….
PISICA
Pisica este un mamifer din ordinul carnivorelor, familia felinelor Felidae.
Pisica de casă, sau domestică, este foarte apropiată de pisică sălbatică europeană (Felis silvestris silvestris), ca şi de pisica salbatică africană (Felis silvestris libyca), împreună cu care formează o unică specie: Felis silvestris (denumirea de Felis catus nu mai este valabilă), dar există mai multe rase de pisici.
ZgâriatulPisicile au nevoie să zgârie, fiind procesul prin care se îndepărtează straturile inutile ale ţesutului cornos care constituie ghearele. Prin întindere se exersează muşchii, încheieturile şi tendoanele.Dacă pisica zgârie mobila din casă, înseamnă că are nevoie de o suprafaţă pe care să îşi ascută ghearele. Pentru a elimina această problemă, stăpânii pot achiziţiona suprafeţe de ascuţit ghearele, poziţionându-le în locuri cu cel mai mare interes pentru pisici.Pisicile stresate sau bolnave pot zgâria sau muşca oamenii, comportament care poate apărea când pisica nu are chef de alintări şi mângâieri, mai ales pe burtă. Mâna nu trebuie retrasă brusc din ghearele sau dinţii pisicii, provocându-se astfel rănile mai grave. Pisica nu trebuie scuturată, lovită sau pălmuită, deoarece ea nu va înţelege de ce este bătută, ci doar că oamenii pe care îi iubeşte o lovesc din motive necunoscute.
Părul
Părul pisicii este alcătuit din fire lungi care poartă “desenul” (pete, dungi etc.), la baza cărora se găsesc fire mai scurte şi în final, puful, toate acestea asigurând o bună izolaţie a corpului.
Auzul
“Auzul pisicii”
Auzul pisicii este foarte sensibil la frecvenţele înalte, mergând până la 30 000 Hz, în timp ce urechea umană este limitată la 20 000 Hz. Datorită celor 27 de muşchi care îl controlează, pavilionul fiecărei urechi poate pivota în mod independent, pentru a localiza originea unui zgomot şi distanţa de la care acesta provine.
Văzul
Ochii pisicii pe intuneric
Este simţul său principal. Câmpul vizual al pisicii este, ca şi auzul, mult mai larg : 187° (faţă de 125° pentru oameni), ceea ce nu reprezintă nici pe departe un record în lumea animală. Intensitatea luminii influenţează forma pupilei: de la o simplă linie dreaptă în lumină, aceasta se dilată într-un cerc perfect în condiţii de semiîntuneric. Contrar unei credinţe răspândite, pisica este incapabilă de a vedea în întuneric deplin, totuşi vede mult mai bine decât oamenii în timpul nopţii. Aspectul fosforescent al ochilor săi pe un întuneric relativ se datorează unui strat de celule ale retinei, numite tapetum lucidum, care acţionează ca o oglindă şi reflectă lumina, care trece prin retină o a doua oară, dublând astfel acuitatea vizuală a acesteia în întuneric.
În schimb, pisica nu percepe culorile sau mişcarea la fel ca noi: se pare (deşi acest aspect este încă în discuţie) că ea nu percepe culoarea roşie şi că în general, nu prea distinge detaliile. Un obiect în mişcare (ca de exemplu o pradă), îi apare mult mai clar decât un obiect static.
O particularitate a ochiului pisicii este că este protejat, pe lângă pleoapele inferioară şi superioară, de o a treia pleoapă, membranoasă, care se închide dinspre colţul interior al ochiului către exterior. Frecvent, dacă această membrană este vizibilă, este un semn de suferinţă al pisicii (tulburări digestive, cel mai des prezenţa paraziţilor sau enterită).
Mirosul
Simţul mirosului la pisică este de patruzeci de ori mai dezvoltat decât al omului şi are o importanţă majoră în viaţa socială a felinei, în delimitarea teritoriului. De altfel, mirosul este mijlocul de a verifica dacă hrana nu îi este alterată sau otrăvită. Pisica are douăzeci de milioane de terminaţii nervoase olfactive, faţă de doar cinci milioane la om.
Gustul
Simţul gustului este dezvoltat la pisică, totuşi mai slab decât la om: 2 000 de papile gustative înseamnă de 4,5 ori mai puţin faţă de cele 9 000 la om. Spre deosebire de câine, gustul pisicii este situat la extremitatea limbii, fapt care îi permite să guste fără să înghită. Sensibilă la gustul amar, acru sau sărat, ea nu simte gustul dulce.
Simţul tactil
De asemeni bine dezvoltat, simţul tactil permite pisicii să-şi utilizeze mustăţile pentru a evita obstacolele în întuneric total, prin detecţia variaţiilor de presiune a aerului. Tot mustăţile îi permit să simtă şi dimensiunile spaţiului traversat. Perniţele labelor sunt foarte sensibile la vibraţii, iar în pielea pisicii se găsesc celule tactile extrem de sensibile.
Conportamentul
Pisica este un animal independent. Spre deosebire de câine, ea se plimbă şi se curăţă singură.
Mieunatul
- Mieunatul este manifestarea sonoră a pisicii; în general un animal discret, ea poate uneori căuta a se face remarcată mieunând ore întregi, fie pentru a cere de mâncare, fie pentru a cere să i se deschidă uşa, de exemplu. Unele rase de pisici sunt mai zgomotoase decât altele, cum ar fi siamezele.
- Pisica este un animal independent. Spre deosebire de câine, ea se plimbă şi se curăţă singură.
Mieunatul
- Mieunatul este manifestarea sonoră a pisicii; în general un animal discret, ea poate uneori căuta a se face remarcată mieunând ore întregi, fie pentru a cere de mâncare, fie pentru a cere să i se deschidă uşa, de exemplu. Unele rase de pisici sunt mai zgomotoase decât altele, cum ar fi siamezele.
- Mieunatul sacadat
Rar, pisica emite un mieunat sacadat, de slabă intensitate, când vede o pradă la care nu poate ajunge, ca o pasăre sau o insectă în zbor, sau chiar privind o emisiune despre animale la televizor.
- Torsul
“Torsul”
Încă din primele zile de viaţă, puiul de pisică toarce în timpul suptului, iar mama îi răspunde. Ea toarce din plăcere, la fel de bine ca în suferinţă: stressată, rănită sau chiar muribundă, o auzim torcând. Cel mai des, ea toarce pentru a-şi exprima dependenţa; faţă de mamă la naştere, faţă de om mai târziu, când este bolnavă sau când este mângâiată. Regăsim acest comportament la rudele sale, marile feline, care însă torc doar în primele luni de viaţă.
Torsul este produs printr-o mişcare coordonată a glotei, laringelui şi a anumitor muşchi. Aceste vibraţii sonore implicând întreg corpul sunt întâlnite la majoritatea felinelor, ca şi la alte animale, dar mecanismul lor, ca şi utilitatea, ramân de neexplicat. Se crede că această stare, ca şi somnul, ar avea un rol reparator pentru organismul pisicii. Adulte, felinele mari nu mai torc; pisica este singura care toarce sub mângâierile stăpânului: ea vede în acesta “a doua sa mamă”.
Somnul
Pisica doarme în medie 15-18 ore pe zi, fiind activă doar circa 6-9 ore, mai ales o parte din timpul nopţii, perioadă propice vânătorii. Ea este deseori folosită în cadrul experienţelor asupra ciclului somnului. Conform unor studii, pisica este animalul cu cea mai mare proporţie de faze de somn paradoxal în timpul cărora ea visează. În acest timp, s-a constatat o activitate electrică foarte intensă a creierului, ochilor şi muşchilor.
Vânătoarea
Deseori, observăm la puii de pisică jocuri “de vânătoare”, dovadă că aceasta este instinctivă. Pisica are toate avantajele unui bun vânător, în afară de unul: rezistenţa la alergare. Tehnica de vânătoare folosită, în consecinţă, se bazează pe capacitatea de camuflare oferită de culoarea blănii, ca să creeze un efect de surpriză. Lipit de sol, fără nici un zgomot, animalul înaintează până foarte aproape de pradă înainte de a se face remarcat. Alegându-şi cu grijă momentul atacului, pisica se aruncă asupra victimei pentru a o imobiliza şi a o muşca de gât în general.
“Cum ajung la pradă?”
Chiar dacă sunt mari amatoare de peşte, rareori s-au văzut pisici pescuind, dat fiind că ele detestă apa (cu excepţia pisicii Van de Turcia). Peştele este foarte apreciat de pisici pentru aportul de elemente nutritive de calitate; această pradă fiind însă rară, în natură ele caută cu orice preţ resturile de peşte lăsate de urşi sau vidre. Dar în general prada pisicilor este constituită mai ales din animale mici (rozătoare, insectivore etc.), şopârle, păsări mici, sau chiar insecte.
Chiar dacă beneficiarii nu prea apreciază gestul, pisicile “oferă” deseori şoareci, păsări sau alte animale stăpânilor, depunându-le în faţa uşii sau ferestrei casei; comportamentul este întâlnit în general la pisicile care, închise în primii ani de viaţă într-un apartament, nu şi-au putut exersa instinctele vânătoreşti.
Pisicile domestice care au posibilitatea de a vâna de la o vârstă fragedă îşi devorează prada, în general, în întregime sau parţial, după poftă. Dar, indiferent de antecedente, ele se joacă mult timp cu prada, chiar moartă, înainte de a o mânca sau oferi stăpânilor. Acest comportament s-ar datora faptului că pisicile domestice nu se “maturizează” mental niciodată, ca urmare a atenţiei pe care oamenii le-o acordă dar şi a încrucişărilor obţinute, destinate a reduce caracterul lor sălbatic.
- ÎntreţinereaÎn funcţie de morfologie, nu toate pisicile au nevoie de aceleaşi gesturi de întreţinere din partea stăpânului.Pisicile cu păr lung sunt cele mai pretenţioase, dat fiind că atunci când se spală, lingându-şi blana, ele înghit perii morţi, care se acumulează în stomac, formând gheme de păr. Acestea perturbă tranzitul intestinal, pisica fiind obligată să le regurgiteze ca să evite ocluzia intestinală. Pentru a evita aceasta, e necesar să se procedeze zilnic la descurcatul blănii pisicii cu ajutorul unui pieptene sau perii, ceea ce va împiedica şi formarea de “noduri” în blană, care sunt dureroase pentru animal. Uneori e necesar chiar să se rărească părul, prin tăierea lui în unele zone (cum ar fi în spatele labelor şi în jurul zonei anale) ceea ce le va împiedica să se murdărească. Printre rasele cu păr lung, rasa persană este cea mai pretenţioasă în ce priveşte întreţinerea; din cauza botului lor turtit, ele au adesea scurgeri nazale sau oculare care le murdăresc blana. Trebuie deci să li se cureţe zilnic botul şi ochii cu o soluţie specială.Pisicile cu păr scurt nu au nevoie decât de un periat săptămânal, pentru a se îndepărta perii morţi. Unii crescători de pisici de rasă folosesc pentru masaj o mănuşă de mătase sau o piele de căprioară pentru a lustrui părul pisicilor şi a-i da astfel strălucire.Pisicile fără păr, cum ar fi cele din rasa Sfinx, au nevoie de o atenţie specială. Pielea lor produce, asemeni tuturor celorlalte pisici, un lichid gras: sebumul, care însă în acest caz particular, nu este absorbit de păr, astfel că praful se lipeşte literalmente de pielea pisicii, ea murdărindu-se foarte uşor. Sunt deci singurele pisici care trebuie spălate regulat, o dată sau de două ori pe săptămână.În general, celelalte rase de pisici nu au nevoie să fie spălate, fiind animale foarte curate, care acordă o mare parte din timp toaletei, lingându-se pe întregul corp. Limba lor aspră le permite să înlăture majoritatea perilor morţi şi să-şi lustruiască blana. Saliva produsă de pisici este un agent anti-bacterian puternic. În plus, ele detestă apa. Dacă totuşi o baie se dovedeşte necesară, e necesar să se folosească un şampon special, evitând cu grijă ochii, nasul şi urechile. Este foarte important ca părul să fie bine limpezit, pentru ca animalul să nu înghită resturi de şampon cu ocazia toaletei ulterioare. Pentru a usca pisica, ea trebuie învelită într-un prosop mare şi scoasă din baie, pentru a nu se mai simţi “ameninţată”. Urmează faza de “calmare”, stăpânul va ţine pisica lângă el, apoi o va freca uşor cu prosopul, fără a neglija nici o porţiune a corpului (ca de exemplu perniţele labelor).
Alergiile la pisici
Motivele cele mai comune pentru care pisicile sunt displăcute de oameni sunt reacţiile alergice la alergeni cum ar fi saliva şi părul de pisică. Totuşi această problemă poate fi tratată prin medicamentele împotriva alergiilor şi spălarea pisicilor frecvent (îmbăierea săptămânală elimină 90% din alergenii purtaţi de pisică în mediul respectiv). Sunt încercări de creştere a pisicilor care nu provoacă reacţii alergice.
Galerie de imagini
“Auzul pisicii”
Auzul pisicii este foarte sensibil la frecvenţele înalte, mergând până la 30 000 Hz, în timp ce urechea umană este limitată la 20 000 Hz. Datorită celor 27 de muşchi care îl controlează, pavilionul fiecărei urechi poate pivota în mod independent, pentru a localiza originea unui zgomot şi distanţa de la care acesta provine.
Văzul
Ochii pisicii pe intuneric
Este simţul său principal. Câmpul vizual al pisicii este, ca şi auzul, mult mai larg : 187° (faţă de 125° pentru oameni), ceea ce nu reprezintă nici pe departe un record în lumea animală. Intensitatea luminii influenţează forma pupilei: de la o simplă linie dreaptă în lumină, aceasta se dilată într-un cerc perfect în condiţii de semiîntuneric. Contrar unei credinţe răspândite, pisica este incapabilă de a vedea în întuneric deplin, totuşi vede mult mai bine decât oamenii în timpul nopţii. Aspectul fosforescent al ochilor săi pe un întuneric relativ se datorează unui strat de celule ale retinei, numite tapetum lucidum, care acţionează ca o oglindă şi reflectă lumina, care trece prin retină o a doua oară, dublând astfel acuitatea vizuală a acesteia în întuneric.
În schimb, pisica nu percepe culorile sau mişcarea la fel ca noi: se pare (deşi acest aspect este încă în discuţie) că ea nu percepe culoarea roşie şi că în general, nu prea distinge detaliile. Un obiect în mişcare (ca de exemplu o pradă), îi apare mult mai clar decât un obiect static.
O particularitate a ochiului pisicii este că este protejat, pe lângă pleoapele inferioară şi superioară, de o a treia pleoapă, membranoasă, care se închide dinspre colţul interior al ochiului către exterior. Frecvent, dacă această membrană este vizibilă, este un semn de suferinţă al pisicii (tulburări digestive, cel mai des prezenţa paraziţilor sau enterită).
Mirosul
Simţul mirosului la pisică este de patruzeci de ori mai dezvoltat decât al omului şi are o importanţă majoră în viaţa socială a felinei, în delimitarea teritoriului. De altfel, mirosul este mijlocul de a verifica dacă hrana nu îi este alterată sau otrăvită. Pisica are douăzeci de milioane de terminaţii nervoase olfactive, faţă de doar cinci milioane la om.
Gustul
Simţul gustului este dezvoltat la pisică, totuşi mai slab decât la om: 2 000 de papile gustative înseamnă de 4,5 ori mai puţin faţă de cele 9 000 la om. Spre deosebire de câine, gustul pisicii este situat la extremitatea limbii, fapt care îi permite să guste fără să înghită. Sensibilă la gustul amar, acru sau sărat, ea nu simte gustul dulce.
Simţul tactil
De asemeni bine dezvoltat, simţul tactil permite pisicii să-şi utilizeze mustăţile pentru a evita obstacolele în întuneric total, prin detecţia variaţiilor de presiune a aerului. Tot mustăţile îi permit să simtă şi dimensiunile spaţiului traversat. Perniţele labelor sunt foarte sensibile la vibraţii, iar în pielea pisicii se găsesc celule tactile extrem de sensibile.
Conportamentul
Pisica este un animal independent. Spre deosebire de câine, ea se plimbă şi se curăţă singură.
Mieunatul
- Mieunatul este manifestarea sonoră a pisicii; în general un animal discret, ea poate uneori căuta a se face remarcată mieunând ore întregi, fie pentru a cere de mâncare, fie pentru a cere să i se deschidă uşa, de exemplu. Unele rase de pisici sunt mai zgomotoase decât altele, cum ar fi siamezele.
- Pisica este un animal independent. Spre deosebire de câine, ea se plimbă şi se curăţă singură.
Mieunatul
- Mieunatul este manifestarea sonoră a pisicii; în general un animal discret, ea poate uneori căuta a se face remarcată mieunând ore întregi, fie pentru a cere de mâncare, fie pentru a cere să i se deschidă uşa, de exemplu. Unele rase de pisici sunt mai zgomotoase decât altele, cum ar fi siamezele.
- Mieunatul sacadat
Rar, pisica emite un mieunat sacadat, de slabă intensitate, când vede o pradă la care nu poate ajunge, ca o pasăre sau o insectă în zbor, sau chiar privind o emisiune despre animale la televizor.
- Torsul
“Torsul”
Încă din primele zile de viaţă, puiul de pisică toarce în timpul suptului, iar mama îi răspunde. Ea toarce din plăcere, la fel de bine ca în suferinţă: stressată, rănită sau chiar muribundă, o auzim torcând. Cel mai des, ea toarce pentru a-şi exprima dependenţa; faţă de mamă la naştere, faţă de om mai târziu, când este bolnavă sau când este mângâiată. Regăsim acest comportament la rudele sale, marile feline, care însă torc doar în primele luni de viaţă.
Torsul este produs printr-o mişcare coordonată a glotei, laringelui şi a anumitor muşchi. Aceste vibraţii sonore implicând întreg corpul sunt întâlnite la majoritatea felinelor, ca şi la alte animale, dar mecanismul lor, ca şi utilitatea, ramân de neexplicat. Se crede că această stare, ca şi somnul, ar avea un rol reparator pentru organismul pisicii. Adulte, felinele mari nu mai torc; pisica este singura care toarce sub mângâierile stăpânului: ea vede în acesta “a doua sa mamă”.
Somnul
Pisica doarme în medie 15-18 ore pe zi, fiind activă doar circa 6-9 ore, mai ales o parte din timpul nopţii, perioadă propice vânătorii. Ea este deseori folosită în cadrul experienţelor asupra ciclului somnului. Conform unor studii, pisica este animalul cu cea mai mare proporţie de faze de somn paradoxal în timpul cărora ea visează. În acest timp, s-a constatat o activitate electrică foarte intensă a creierului, ochilor şi muşchilor.
Vânătoarea
Deseori, observăm la puii de pisică jocuri “de vânătoare”, dovadă că aceasta este instinctivă. Pisica are toate avantajele unui bun vânător, în afară de unul: rezistenţa la alergare. Tehnica de vânătoare folosită, în consecinţă, se bazează pe capacitatea de camuflare oferită de culoarea blănii, ca să creeze un efect de surpriză. Lipit de sol, fără nici un zgomot, animalul înaintează până foarte aproape de pradă înainte de a se face remarcat. Alegându-şi cu grijă momentul atacului, pisica se aruncă asupra victimei pentru a o imobiliza şi a o muşca de gât în general.
“Cum ajung la pradă?”
Chiar dacă sunt mari amatoare de peşte, rareori s-au văzut pisici pescuind, dat fiind că ele detestă apa (cu excepţia pisicii Van de Turcia). Peştele este foarte apreciat de pisici pentru aportul de elemente nutritive de calitate; această pradă fiind însă rară, în natură ele caută cu orice preţ resturile de peşte lăsate de urşi sau vidre. Dar în general prada pisicilor este constituită mai ales din animale mici (rozătoare, insectivore etc.), şopârle, păsări mici, sau chiar insecte.
Chiar dacă beneficiarii nu prea apreciază gestul, pisicile “oferă” deseori şoareci, păsări sau alte animale stăpânilor, depunându-le în faţa uşii sau ferestrei casei; comportamentul este întâlnit în general la pisicile care, închise în primii ani de viaţă într-un apartament, nu şi-au putut exersa instinctele vânătoreşti.
Pisicile domestice care au posibilitatea de a vâna de la o vârstă fragedă îşi devorează prada, în general, în întregime sau parţial, după poftă. Dar, indiferent de antecedente, ele se joacă mult timp cu prada, chiar moartă, înainte de a o mânca sau oferi stăpânilor. Acest comportament s-ar datora faptului că pisicile domestice nu se “maturizează” mental niciodată, ca urmare a atenţiei pe care oamenii le-o acordă dar şi a încrucişărilor obţinute, destinate a reduce caracterul lor sălbatic.
- ÎntreţinereaÎn funcţie de morfologie, nu toate pisicile au nevoie de aceleaşi gesturi de întreţinere din partea stăpânului.Pisicile cu păr lung sunt cele mai pretenţioase, dat fiind că atunci când se spală, lingându-şi blana, ele înghit perii morţi, care se acumulează în stomac, formând gheme de păr. Acestea perturbă tranzitul intestinal, pisica fiind obligată să le regurgiteze ca să evite ocluzia intestinală. Pentru a evita aceasta, e necesar să se procedeze zilnic la descurcatul blănii pisicii cu ajutorul unui pieptene sau perii, ceea ce va împiedica şi formarea de “noduri” în blană, care sunt dureroase pentru animal. Uneori e necesar chiar să se rărească părul, prin tăierea lui în unele zone (cum ar fi în spatele labelor şi în jurul zonei anale) ceea ce le va împiedica să se murdărească. Printre rasele cu păr lung, rasa persană este cea mai pretenţioasă în ce priveşte întreţinerea; din cauza botului lor turtit, ele au adesea scurgeri nazale sau oculare care le murdăresc blana. Trebuie deci să li se cureţe zilnic botul şi ochii cu o soluţie specială.Pisicile cu păr scurt nu au nevoie decât de un periat săptămânal, pentru a se îndepărta perii morţi. Unii crescători de pisici de rasă folosesc pentru masaj o mănuşă de mătase sau o piele de căprioară pentru a lustrui părul pisicilor şi a-i da astfel strălucire.Pisicile fără păr, cum ar fi cele din rasa Sfinx, au nevoie de o atenţie specială. Pielea lor produce, asemeni tuturor celorlalte pisici, un lichid gras: sebumul, care însă în acest caz particular, nu este absorbit de păr, astfel că praful se lipeşte literalmente de pielea pisicii, ea murdărindu-se foarte uşor. Sunt deci singurele pisici care trebuie spălate regulat, o dată sau de două ori pe săptămână.În general, celelalte rase de pisici nu au nevoie să fie spălate, fiind animale foarte curate, care acordă o mare parte din timp toaletei, lingându-se pe întregul corp. Limba lor aspră le permite să înlăture majoritatea perilor morţi şi să-şi lustruiască blana. Saliva produsă de pisici este un agent anti-bacterian puternic. În plus, ele detestă apa. Dacă totuşi o baie se dovedeşte necesară, e necesar să se folosească un şampon special, evitând cu grijă ochii, nasul şi urechile. Este foarte important ca părul să fie bine limpezit, pentru ca animalul să nu înghită resturi de şampon cu ocazia toaletei ulterioare. Pentru a usca pisica, ea trebuie învelită într-un prosop mare şi scoasă din baie, pentru a nu se mai simţi “ameninţată”. Urmează faza de “calmare”, stăpânul va ţine pisica lângă el, apoi o va freca uşor cu prosopul, fără a neglija nici o porţiune a corpului (ca de exemplu perniţele labelor).
Alergiile la pisici
Motivele cele mai comune pentru care pisicile sunt displăcute de oameni sunt reacţiile alergice la alergeni cum ar fi saliva şi părul de pisică. Totuşi această problemă poate fi tratată prin medicamentele împotriva alergiilor şi spălarea pisicilor frecvent (îmbăierea săptămânală elimină 90% din alergenii purtaţi de pisică în mediul respectiv). Sunt încercări de creştere a pisicilor care nu provoacă reacţii alergice.
Galerie de imagini
